Archive | octombrie 2013

(VIDEO) Concert la grădiniță, cu Ionel Istrati


Precizări: Concertul a avut loc de ZIua Profesorilor și a vinului. Video este de la Concert, amator, de la Istrati de pe canal. Atunci am scris un reportaj, care așa și nu a mai fost publicat, și slavă domnului. 

Nu trebuia să apară nicăieri, dar mi-am zis apoi : ”Ce naiba, am blog parcă”…

Untitled

Fete lângă un tractor, dând cu sapa şi dansând. Peisajul este creat şi menţinut de o perioadă bună încoace de Ionel Istrati. Este un tânăr interpret, care s-a lansat la vârsta de 17 ani, şi care a susţinut de Ziua Profesorului şi a Vinului, un concert, împreună cu Alina Eremia, o cântăreaţă de peste Prut, membră a proiectului „La la Band”, şi care aparent a fost capul de afiş.

Dacă veneai cu întârziere la acest eveniment puteai spune în orice clipă că eşti la un teatru de păpuşi. Dacă nu înţelegeai româna, şi vedeai copii urcând pe scenă şi dăruind flori, ai fi avut toate şansele să crezi că Ionel Istrati cântă despre oliţă, despre somnic, despre cât de important este să-ţi speli dinţii, exact ca şi marile staruri ale nişei cântecelor pentru copii, de peste ocean, precum:  Rhythm Child, The Hipwaders, sau alții.

Însă nu. Concertul a fost cât se poate de serios, oamenii au fost conştienţi, când au plătit bilet, şi desigur celălalt invitat a fost cineva important, un star al scenei româneşti, Alina Eremia.

Citește mai mult…

Reclame

Ţara „Coffee-Break”


Cu avânt patriotic, tinerii Republicii Moldova se pornesc să ridice ţara.

Dar mai întâi au făcut un Cofee-Break.

Desigur, era un weekend, un weekend tare nice, în dvor. Tinerii ONG-iști, tocmai reușeau să devoreze niște plăcite de la un furșăt, la Summit Events, când le-a venit o idee genială, despre  cum să ridice țara Moldovei din genunchi. Ideea a venit lui Olimpian, care a spus că ”trebuie să facem o masă rotundă. Cea mai mare masă rotundă din țară. O masă rotundă cu training și cu cel mai mare cofee-break posibil. Înainte de asta trebuie de elaborat un studiu. Un studiu despre cât de importantă este masa noastră rotundă”.

Și s-au apucat de scris proiecte. Donatorii au sărit repede, pentru că este o idee genială, o masă rotundă pentru Republica Moldova, este exact lucrul care lipsește. O masă Rotundă ce are și cofee break, și un lunch, și o dinner. Tinerii au scris proiectul și l-au înaintat donatorilor străini, care au acordat imediat banii, surprinși de câtă inovație și schimbare poate aduce o masă rotundă.

Masa rotundă trebuia să aibă loc la tabăra Odiseu, de la Vadul lui Vodă. Ea trebuia să cuprindă mai multe idei, și mai multe concepții despre mese rotunde și seminare. De asemenea trebuia să conțină și un training despre cum se face o masă rotundă.

Evident, experții societății civile, au exclamat și ei, dându-și acordul, în urma unei mese rotunde. Ei au elaborat un plan de acțiuni, menit să pună în aplicare mecanismele de ghidare a mesei rotunde. Planul de acțiuni urmează să cuprindă o serie de domenii, ce vor fi hotărâte după o serie de consultații și dezbateri publice.

La final, experții vor organiza o conferință, și vor prezenta un studiu, despre impactul acesteia, în societatea noastră de tranziție ….