Archive | Octombrie 2012

Totul sub paravan ECO


Imagine distribuită rău pe facebook (imagine: Maxim Pulber)

Şi totuşi nu e arhitectura un motiv principal, şi nu biserica e vinovată, Biserica în calitate de Religie. Nu Religia Ortodoxă e vinovată. O fi, dar e o latură a problemei. E doar o latură mică a problemei, pe care nu trebuie să ne concentrăm acuma, dar în schimb avem de văzut anume astea:

Avem de discutat despre faptul că biserica va fi a minorităţii ucrainene. Slujbele vor avea loc în limba ucraineană sau rusă deci. De ce? Aşa Chirtoacă, îşi exprimă dorinţa de a ridica cultura sau de a nu pierde valorile de 200 de ani (exprima în conferinţa de presă de acum un an)? NU!

Avem de văzut dacă a fost aşa de ilegal sau nu obţinut de la Primărie. E dubios şi birocratic, dar trebuie de văzut.

Avem de văzut, ce atâta interes din partea la Kenford. Zvonuri, că în licitaţie a participat şi admin Kenford, care au manifestat interes. E posibil ca zarva să fie o operă a lor. Nimeni nu e sfânt în chestia asta.

Avem de observat de asemenea de ce taman Catedrala Sf. Sofia, întrucât în prezent arată mai mult a Moschee, decât a Biserică, şi dacă se va construi o replică a acesteia, o replică la ce se va construi? E Moschee. Cei care cunosc un gram de istorie ştiu despre ce e vorba, şi la propunerea despre Sf. Sofia probabil au surâs pe sub mustăţi la propunerilor lui Chirtoacă încă de acuma un an.

Avem de văzut ce atâta grabă în a îngrădi zona, şi de ce s-a făcut aşa rapid, fără a vedea măcar un proiect a „Bisericii” ce se va construi acolo. Înţeleg. Se îngrădeşte zona, pentru a se construi o biserică. Ce biserică? Poate e realizat aşa de frumos biserica, încât ni se face milă de frumuseţea ei şi se cedează terenul de la Stadionul Republican (Fostul). Poate e loc de Catedrala în mărime naturală.

Avem de văzut cine e Preotul care învaţă în KIEV. Poate e aşa de bun, că merită neaărat şi locul de mitropolit.

Avem de văzut ce înseamnă „Biserică Privată”. E o noţiune care ne străduim să ne facem că o înţelegem, aşa ca şi cu „atacurile raider”.

Avem de înţeles de ce taman acest loc pentru o biserică, şi nu una din zone pline cu gunoi, sau în alte părţi. E doar aşa o problemuţă.

În fine, sunt atâtea, şi ca de obicei ne înglodăm în detalii şi fugim sub aspectul ecologic ….

În realitate, doar aspectul FINANCIAR contează.

Anunțuri