Archive | Septembrie 2012

Nu există reforme „NeDureroase”


Nu au existat niciodată reforme, care să nu întâmpine greutăţi. Situaţia este foarte simplă – mocirla, sau problemele care o reformă le rezolvă, aşa cum nu convin unei majorităţi a populaţiei, aşa convin la o parte din ea.

Este evident că oamenii, dacă se va face o reformă în poliţie, se vor arăta dezamăgiţi că nu vor putea împinge 50 de lei la poliţist, pentru a-şi rezolva rapid, fără proces-verbal o problemă.

Şi evident că unii studenţi vor fi dezamăgiţi că unii profesori vor spune nu, atunci când vor primi alături carnetul de notă şi nişte bani, pentru a pune o notă.

Şi de asemenea, este evident că unii cetăţeni, se vor arăta revoltaţi că microbuzul, care îi lua înainte drept de lângă scara de bloc, deja nu mai circulă pe acolo. Este evident.

Ultima pildă, o să o dezvoltăm. Eu personal nu trăiesc în Chişiunău, însă circul în fiecare zi spre el şi prin el, şi, dacă alte probleme gen – comunalele, nu mă afectează, problema transportului mă afectează. Susţin că microbuzele să dispară din peisajul urban al Chişinăului, iar motivele ar fi cam acestea:

1. Blochează traficul – se opresc unde doresc e un motiv, doi – blochează câmpul viziual al şoferilor cu maşini , trei – blochează traseul troleibuzelor şi autobuzelor, mijloace care contează.

2. Au în spate firme şi persoane dubioase: Poftim două investigaţii de la Ziarul de Gardă: partea 1 şi partea 2.

3. Au creat obiceiuri proaste Chişinăuenilor – „Staţii peste tot” .

În fine, NU microbuzelor.!

Anunțuri

(FOTO) Dece e minunată Moldova?


Bla bla bla  – uri, despre „Redescoperă Moldova”, „Discover Moldova”, etc etc s-au mai făcut, s-au spus.
Suntem ospitalieri, în URSS am fost „Livada Ţării”, şi în CSI suntem, vorba unui epigramist consătean, pe nume Efim Bivol –  „Grădina Zoologică”.

Eu iubesc Moldova. Astăzi mi-a dăruit o zi minunată. Dimineaţa am călătorit cu un astfel de Autobuz:

Nu e photoshop, e destul de autentic. E „tunning cu covoare”. Pur şi simplu genial. Nu ştiu care este scopul acestei acţiuni, dar îmi place. Trăiască pur şi simplu „Floare – Carpet” sau covoarele Turceşti.

Ziua a decurs bine, ca de obicei. Când să mă întorc acasă, în timp ce călătoream ca de obicei cu ruta Costeşti – Chişinău, şi mă uitam pe fereastră meditând la concepţii filozofice despre rolul omului în societate, am văzut asta:

Şi întradevăr, centura de siguranţă Salvează Vieţi, câte o dată şi două, simultan, aceeaşi centură.

O concluzie simplă: Mulţumesc Doamne pentru ziua minunată, dar mai ales pentru că m-am născut în Moldova.