Archive | octombrie 24, 2011

Puterea Libertăţii


„Capturarea liderului libian Muammar Gaddafi a fost urmată de momente incredibile. „Câinele deşertului” a fost umilit de rebeli: a fost agresat sexual, batjocorit în faţa apropiaţilor, iar apoi executat de un tânăr de 20 de ani” 

 

Autorităţile libiene au descoperit duminică peste 50 de cadavre într-un hotel controlat de luptătorii autorităţilor provizorii libiene, relatează CNN.

Cel mai probabil, trupurile neînsufleţite aparţineau unor susţinători ai fostului lider libian Gaddafi.”

 

Nimic nu este mai periculos, prost şi imbecil decît o gloată.

Libertatea este un lucru atît de abstract, încît dată unor anumite categorii de oameni ea poate degenera în tragedii. Probabil mulţi, mînaţi de aerul libertăţii sunt în stare să se răzbune, însă de obicei asta se face doar pe pielea celor care au îndeplinit ordine.

Primul caz, cu Moartea lui Qaddafi, detaliată, mai ales de agresiuni şi de felul cum a murit ne arată că oamenii, nu sunt decît nişte animale, iar dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, atunci chiar ne putem întreba cam ce capacităţi ar avea Dumnezeu de a creat un asemenea „draft” .

În Republica Moldova, mai ales în ziua de 7 aprilie sunt absolut sigur că dacă era capturat Voronin de populaţie, poate că era să fie şi mai grav decît a păţit Qaddafi. Nu te poţi pune cu gloata. Ea este periculoasă ca un nebun cu o armă încărcată. Poate trage în toate părţile şi nu poate fi trasă la răspundere pentru faptele sale.

Mulţi se avîntă în gloată pentru a se remarca prin ceva. Singurul lucru prin care se pot remarca ei, din lisa oricăror capacităţi intelectuale este violenţa. În istorie au rămas „eroii”. S-au remarcat de fapt prin faptul că au tăiat capete de oameni, au împuşcat nemţi sau au distrus oraşe întregi.

Preţul libertăţii, de fapt moneda principală este sîngele. Însă oricît sînge nu ar curge, nimeni nici o dată nu se va simţi liber, pentru că întotdeauna vor exista graniţe sau ziduri care îi vor opri expansiunea.

Nu o să spunem contextul internaţional dubios în care a căzut Qaddafi, pentru că întradevăr, dacă mîine la polul nord se va găsi petrol, la eschimoşi se va găsi imediat un lider sîngeros care va fi dat jos pentru a aduce democraţia.

Nu îl jelesc pe Qaddafi, nu sunt antiamerican. Dar nici o dată în istorie, revoluţiile nu au avut succes. Începînd cu cea Franceză şi terminînd cu ceea ce am avut noi la 7 aprilie. Îmi este foarte ruşine să o numesc revoluţie.

Concluzionînd: Puterea libertăţii este de a transforma omul în animal.

Reclame

Oameni Pierduţi (LOST) Episodul 4 – Obiceiurile şi Tradiţiile


Moldovenii au obiceiuri şi tradiţii pe care oriunde s-ar afla, oriunde nu s-ar afla şi le vor păstra, pentru că asta-i caracterizează. Mentalitatea nu le permite să renunţe la unele obiceiuri sfinte pentru ei. De pildă, imediat ce s-a decis cine să fie premier, moldovenii au avut grijă să sărbătorească. De fapt asta o făceau în fiecare zi, pentru că miracolul care i-a făcut să supravieţuiască teleportării i-a făcut mai credincioşi. Totuşi unii din ei învăţase-ră să schimonosească sărbătorile, de exemplu în loc de „Sfîntul Ioan Gură de Aur”, unii spuneau : ” Vanika Zolotoi Ibalnic” sau în loc de „Pintilie Călătorul” spuneau „Pantiuşa Tiurist”. Asta însă nu îi ducea departe de obiceiurile lor religioase, pentru că religia ocupa un loc important în viaţa lor, indiferent dacă se aflau pe o insulă pustie. Orice Dumnezeu sau Paşte pomenit la necaz, sau alte nebunii erau spălate printr-o rugăciune.
Seara, cînd era gata masa, toţi cei 20 de oameni rămaşi se aşezau frumos la coadă, pentru că aşa este obiceiul. Coada este cel mai răspîndit obicei, iar regulile statului şa coadă sunt sfinte. Nimeni nu poate fi mai deştept decît alţii, şi de asemenea, toţi trebuie să fie disciplinaţi, cu excepţia majorităţii cazutilor, cînd se pot călca în picioare, se pot scuipa unii pe alţii, şi se pot călca unii pe alţii în picioare cînd vine vorba de apă sfinţită.

 

Prietenii noştri şi-au păstrat obiceiurile mereu, şi le preţuiesc. Şi pentru că au un obicei de a nu face nimic, acest lucru s-a întîmplat şi în acest episod. Nu s-a întîmplat nimic, toţi au sărbătorit ziua !